Structura materială a aluminiului

Aluminiul pur are o densitate scăzută (ρ=2.7 g/cm3), care este aproximativ 1/3 din fier și are un punct de topire scăzut (660 grade C). Aluminiul este o structură cubică centrată pe față-, deci are un grad ridicat de plasticitate (δ: 32~40%, ψ: 70~90%). Aluminiul este ușor de prelucrat și poate fi transformat în diverse profile și plăci. Aluminiul pur are o rezistență bună la coroziune. Cu toate acestea, rezistența este foarte scăzută, iar valoarea σb a stării de recoacere este de aproximativ 8kgf/mm2. Deci nu este potrivit ca material structural. Prin practici de-producție pe termen lung și experimente științifice, oamenii au consolidat treptat aluminiul prin adăugarea de elemente de aliere și aplicarea unui tratament termic, care a dus la o serie de aliaje de aluminiu. Aliajul format prin adăugarea anumitor elemente care pot avea o rezistență mai mare, păstrând în același timp avantajele aluminiului pur și valoarea σb poate ajunge la 24 până la 60 kgf/mm2, respectiv. Acest lucru face ca „rezistența sa specifică” (raportul dintre rezistență și greutatea specifică σb / ρ) să depășească multe oțeluri aliate și să devină un material structural ideal. Aliajele de aluminiu sunt utilizate pe scară largă în producția de mașini, mașini de transport, mașini electrice și industria aviației. Fuzelajul, pielea, compresorul etc. ale aeronavei sunt adesea realizate din aliaj de aluminiu pentru a-și reduce propria greutate. Utilizarea aliajului de aluminiu în locul sudării plăcilor de oțel poate reduce greutatea structurală cu mai mult de 50%.